În Monitorul Oficial nr. 1130 din data de 23 noiembrie 2022 s-a publicat Legea nr. 322/2022 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.
Copiii și juniorii legitimați la structurile sportive înființate conform Legii educației fizice și sportului și care practică sportul în mod organizat cu scop în participarea la pregătire, competiții sportive naționale și internaționale oficiale sunt considerați sportivi de performanță și beneficiază lunar de un stimulent financiar sub forma tichetelor valorice în cuantum de 150 de lei.
Tichetele de sportiv pot fi utilizate numai pe teritoriul României și sunt destinate achiziției de articole și echipamente sportive specifice disciplinei sportive practicate, transport între localități, suplimente nutritive sau recuperare medicală.
Prezenta lege se aplică începând cu 1 ianuarie 2023, iar fondurile necesare pentru plata tichetelor de sportiv se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sportului.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sportului va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la emiterea și acordarea tichetelor de sportiv, astfel cum acestea sunt reglementate prin Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Av. Anca MERIAN