Într-un articol precedent semnalam că la sfârșitul anului 2020 a avut loc o modificare a Codului Fiscal prin care s-a introdus posibilitatea pentru unii angajatori (plătitorii de impozit pe profit) de a achita taxa de creșă sau grădiniță a copiilor salariaților în limita sumei de 1500 lei / lună / copil din sumele datorate statului ca impozit pe profit, pe salarii, TVA sau accize dar că existau neclarități și că nu trebuia considerată aplicabilă imediat, nici odată cu apariția Legii 239/2020 și nici în urma modificărilor prin Legea 296/2020, nici prin mențiunile din Ordinul ANAF 4072/2020 care nu erau în măsură să repare viciile acelei norme juridice, remediabile de fapt doar printr-un act normativ cu rang de lege, care însă întârzia să apară.
Între timp, prin OUG 19/2021, statul a suspendat începând cu 1 aprilie 2021 aplicarea respectivelor dispoziții, ele fiind calificate pentru restul anului 2021 ca fiind cheltuieli cu deductibilitate limitată și anume până la un plafon egal cu 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului. Oricum, în opinia noastră nu ar fi trebuit la acel moment considerate ca fiind aplicabile, ci urmau să se aplice doar din 6 mai 2021, și nici nu apăruseră normele necesare în acest sens.
Prin OUG 30/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 423 din 21.04.2021, se aduc o serie de clarificări, instituind o ”declarație de regularizare” care ar urma să fie depusă până la data de 25 aprilie 2021 inclusiv, de către contribuabilii care au acordat salariaților facilitățile care păreau în vigoare până la 1 aprilie 2021, cu o serie de excepții prin care unor anumite categorii de contribuabili li se fixează alte termene pentru respectivele regularizări. În rest, OUG 30/2021 cuprinde dispoziții redundante cu cele deja existente la nivelul Codului Fiscal, privind ordinea de deducere din diversele tipuri de impozite.
În lumina normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea 24/2000, emiterea OUG 30/2021 ridică semne serioase de întrebare privind necesitatea acestei reglementări la nivel de normă cu rang de lege, în condițiile în care prevederile ei existau deja în Codul Fiscal sau sunt elemente care, prin natura lor, puteau fi reglementate la nivel de hotărâre a guvernului sau ordin ANAF. De aceea, scopul OUG 30/2021 pare mai degrabă acoperirea, prin referirile exprese la faptul că acele facilități ar fi fost în vigoare în primul trimestrul din 2021, a viciilor anterior semnalate ale reglementării și protejarea contribuabililor care se încrezuseră în declarațiile autorităților cum că facilitățile sunt deja în vigoare deși Consiliul Legislativ arătase că abia din 6 mai 2021 ar fi putut fi considerate în vigoare fără o modificare normativă cu rang de lege.
Prevederile OUG 30/2021 fiind o normă cu rang de lege, ar putea fi calificate ca o normă interpretativă în sensul art. 69 din Legea 24/2000 și, deci, eventual de natură să rezolve, chiar dacă într-un mod atipic și discutabil, problema aplicabilității acelor facilități în primul trimestru al anului 2021, până la suspendarea lor prin OUG 19/2021. În tot cazul, chiar dacă am considera că nici normele interpretative nu retroactivează, având în vedere afirmarea expresă de către OUG 30/2021 a faptului că ele ar fi fost totuși în vigoare, corelat cu principiul ”in dubio contra fiscum” consacrat și de Codul de procedură fiscală, se poate concluziona că acum contribuabilii care au făcut uz de acele facilități ar trebui să se considere la adăpost de o eventuală schimbare de optică a ANAF în privința aplicabilității a acelor facilități în primul trimestru din 2021, care rămân în istoria fiscalității din România ca un notoriu episod de incoerență legislativă.