O NOUĂ PRELUNGIRE A STĂRII DE ALERTĂ – HG 3 / 2021

În Monitorul Oficial nr. 36 din 12.01.2021 s-a publicat Hotararea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei incepând cu data de 13 ianuarie 2021, precum si stabilirea masurilor care se aplica pe durata acesteia pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Starea de alerta a fost prelungita pana in 11 februarie inclusiv. Normele prevazute sunt practic identice cu cele care au fost valabile si pana acum, prevazute de HG 1065/2020.

Astfel, printre altele, în continuare:
– se mentine telemunca si munca la domiciliu ca regula si desfasurarea muncii in spatii organizate de angajator ca exceptie;
– se mentine interdictia organizarii oricaror evenimente festive publice sau private, indiferent unde ( spatiu inchis sau deschis, public sau privat) inclusiv nunti, botezuri, banchete, mese festive etc.
– sunt permise în localitate grupurile pietonale de maximum 6 persoane care nu locuiesc împreună;
– se menține cerința măsurării temperaturii corporale aproximative, cu mijloace nemedicale, la intrarea în sedii;
– în excursii și sporturi în aer liber se admit grupuri de cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;
– rămân închise barurile, cluburile, piscinele și locurile de joacă în spațiu închis, sălile de jocuri;
– spectacolele, activitatea cinematografelor si functionarea restaurantelor in spatii inchise este permisa numai cu restrictii si numai in localitatile cu incidenta mai mica a infectiei cu SARS-CoV-2;
– orarul magazinelor si altor structuri de deservire a populatiei in continuare nu are voie sa se extinda in afara intervalului orar 05:00 – 23:00 cu cateva minime exceptii cum sunt benzinariile sau farmaciile;
– se poate mentine activitatea scolilor si gradinitelor exclusiv in sistem online prin ordin ministerial;
– se mențin închise unele puncte de frontieră și suspendate zborurile spre multe destinații internaționale si se mentine ca regula generala interdictia de intrare in Romania a cetatenilor straini, cu unele exceptii;
– se menține posibilitatea de instituire a carantinei zonale sau a unor clădiri sau zone din localități, și de obligare la carantinare sau izolare a unor persoane;
– se mentine limitarea la 100 persoane in cazul demonstratiilor si mitingurilor;