La data de 09 martie 2026 pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a publicat Decizia nr. 40/2026 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin această Decizie, Înalta Curte vine să lămurească un aspect adesea întâlnit în practică în domeniul dreptului muncii legat de dreptul la compensații pecuniare pentru zilele de concediu neefectuate.
Potrivit art. 146 alin. (1) din Codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Numai în situația în care salariatul nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual din motive justificate, art. 146 alin. (2) prevede obligația angajatorului de a acorda concediul neefectuat într-un termen de maximum 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul.
De asemenea, conform art. 146 alin. (3) din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Prin Decizia nr. 40/2026, Înalta Curte a clarificat că, în ceea ce privește drepturile bănești aferente concediului neefectuat, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii începe să curgă de la data încetării raportului de muncă, întrucât numai la acel moment dreptul la compensare devine actual.
Totodată, Înalta Curte a stabilit că depășirea termenului de 18 luni prevăzut de art. 146 alin. (2) nu conduce automat la pierderea dreptului la compensare. Astfel, dreptul de a obține compensarea în bani subzistă în situația în care angajatorul nu a asigurat în mod efectiv posibilitatea exercitării dreptului la concediu. În schimb, acest drept nu mai există dacă salariatul, deși a avut posibilitatea efectivă de a efectua concediul anual plătit, nu a uzat de aceasta.
În concluzie, concediul de odihnă neefectuat nu se pierde automat după expirarea termenului de 18 luni prevăzut de art. 146 alin. (2) din Codul muncii, însă dreptul la compensare în bani, reglementat de art. 146 alin. (3), depinde de conduita părților și poate fi valorificat în termenul de prescripție stabilit de art. 268 alin. (1) lit. c), calculat de la data încetării raportului de muncă.
Această decizie va deveni obligatorie de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial al României.