Înregistrarea convorbirii telefonice cu colegii – probă admisibilă în litigiile de muncă – Decizie ICCJ

 

Prin Decizia (HP / DCD) nr. 39/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, cu caracter obligatoriu pentru toate instanțele în toate litigiile, în interpretarea art. 342 alin. (2) Cod procedură civilă și art. 74 și 75 din Codul Muncii că: „Proba cu înregistrarea unei convorbiri telefonice între un salariat și un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitată într-un litigiu împotriva angajatorului, este admisibilă, chiar dacă înregistrarea a fost efectuată fără acordul și/sau informarea prealabilă a interlocutorului, cu condiția asigurării unui just echilibru între dreptul la probă, pe de o parte, și dreptul la viața privată, pe de altă parte, în sensul că încuviințarea probei trebuie să fie indispensabilă exercițiului dreptului la probă și strict proporțională cu acest scop.”

Problematica la care a răspuns Curtea nu este una nouă, fiind deja clar că înregistrările care reflectă săvârșirea unei infracțiuni sau servesc la protejarea unui drept esențial pot fi utilizate în cadrul unui proces. Totuși, această Decizie aduce o confirmare importantă a faptului că înregistrările convorbirilor telefonice a unui angajat cu alți angajat pot fi folosite în litigiile de dreptul muncii, cu condiția ca acestea să fie proporționale cu scopul urmărit și indispensabile pentru soluționarea cauzei.

Pentru ca înregistrările să fie utilizabile într-un proces civil, regula impunea obținerea consimțământului expres al persoanelor implicate în conversație. Acestea erau admisibile doar dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii sau a bunelor moravuri, conform art. 341 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

În caz contrar, realizarea unei înregistrări audio a unei convorbiri private fără consimțământul persoanei respective sau încadrarea în alte excepții prevăzute de lege constituie infracțiunea de violarea vieții private, prevăzută de art. 226 din Codul penal, și se sancționează cu închisoare de la o lună la șase luni sau cu amendă.

În opinia noastră decizia produce afecte si pentru înregistrarea ambientală a unor discuții cu reprezentantul angajatorului sau discuții purtate cu colegi de către persoana care este parte într-un litigiu de muncă. Este de analizat dacă Decizia Curții poate fi interpretată în sensul aplicabilității și în alte domenii unde dovedirea faptelor unde este dificilă dacă nu se admit înregistrări făcute de părți.

Av. Vacariu Oana-Maria

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

AI PUTEA FI INTERESAT ȘI DE: